Am scăpat de subterfugiile prin care accesam Spotify în România: de astăzi, 12 martie 2018, după ani și ani de așteptare, putem asculta legal și oficial în România muzica oferită de platforma Spotify!
Nu cred că este cineva care nu a auzit de Spotify: este cel mai mare serviciu online de muzică, cu o bază de date de peste 35 de milioane de piese. În România, Spotify oferă o versiune gratuită (în care apar, din când în când, reclame) și una Premium, la un preț de nimic: 5 €/lună! Versiunea Premium, pe lângă lipsa reclamelor, mai are câteva avantaje, din care cel mai important mi se pare posibilitatea de download a pieselor; bine, nici faptul că se poate sări nelimitat peste piese nu e chiar de lepădat (nu știu care este limita la serviciul gratuit).
Unul dintre principalele avantaje ale Spotify este personalizarea, ce permite fanilor să găsească muzica preferată în cel mai simplu mod, dar și să descopere noi piese și artiști, în baza preferințelor și a modului în care obișnuiesc să asculte muzică. Când un utilizator nou se alătură comunităţii Spotify, el este invitat într-un proces numit "Taste Onboarding", ce ajută Spotify să înţeleagă mai bine muzica pe care acesta o apreciază.
Căutarea personalizată ce include opțiuni precum Daily Mix (o serie de playlist-uri ce îmbină melodiile preferate cu noutăţi ce ar putea fi pe gustul utilizatorului), Release Radar (un playlist format din melodii noi, în baza artiştilor cei mai ascultaţi, conţinut actualizat în fiecare zi de vineri) şi Discover Weekly ( un playlist creat în funcţie de obiceiurile specifice utilizatorului, disponibil în curând) aduc muzica preferată mai aproape ca niciodată.
Există și posibilitatea de conectare dintre Spotify și PlayStation Music, putând asculta muzica favorită direct pe consolă.
Aplicaţia Spotify rulează atât pe dispozitive mobile, cât şi pe laptop, PC sau tabletă, muzica fiind disponibilă oriunde; pe telefon, muzica poate fi ascultată chiar şi atunci când aplicaţia rulează în background.
Comunicatul oferit de Spotify mai menționează:
Platforma mai oferă playlisturi dedicate unor genuri muzicale sau stări de spirit: din secţiunea Browse pot fi selectate o varietate de playlist-uri precum Hip-Hop, Pop, Rock, Gaming, Sleep, Dinner, Kids, Focus şi multe alte. O calitate superioară a conţinutului audio - până la 320 kbit/s, accesibilitate superioară prin Spotify Connect - folseşte Spotify pe boxe, TV sau în maşină.
Spotify urmăreşte să ducă socializarea la nivelul următor prin integrare unică, ce permite distribuirea conţinutului prin Facebook sau Twitter, precum şi prin Messenger, playlisturi colaborative ce pot fi alcătuite sau distribuite prin Facebook Messenger, melodiile preferate sau playlist-urile alcătuite pot fi distribuite din aplicaţie, astfel încât orice utilizator să devină un potenţial influencer.
Așadar, să ascultăm muzică bună! Oriunde și oricât! Să cânte muzica pe Spotify!
Dă-ți cu părerea