Să scriem corect

1) Se lasă un spaţiu după fiecare semn de punctuaţie şi nu înaintea lui; nu "Eu cred.Dar tac.", nici "Eu cred . Dar tac.", ci "Eu cred. Dar tac.". Nu "Exemplu:cutare", ci "Exemplu: cutare". Nu "Hei!Vino!", ci "Hei! Vino!". Nu "1)Ionescu;2)Popescu", ci "1) Ionescu; 2) Popescu", nu "Exemplu(ceva)exemplu", ci "Exemplu (ceva) exemplu".

a) Se lasă un spaţiu după punct (e obligatoriu). Deci, nu: "Cuvînt1.Cuvînt2.", ci "Cuvînt1. Cuvînt2.".
b) Se lasă un spaţiu după virgulă (e obligatoriu). Deci, nu: "Cuvînt1,cuvînt2.", ci "Cuvînt1, cuvînt2.".
c) Se lasă un spaţiu după două puncte (e obligatoriu). Nu: "Cuvînt1:cuvînt2.", ci "Cuvînt1: cuvînt2.".
d) Se lasă un spaţiu după punct şi virgulă (e obligatoriu). Nu: "Cuvînt1;cuvînt2.", ci "Cuvînt1; cuvînt2.".
e) Se lasă un spaţiu după semnul exclamării (e obligatoriu). Nu: "Cuvînt1!Cuvînt2.", ci "Cuvînt1! Cuvînt2.".
f) Se lasă un spaţiu după semnul întrebării (e obligatoriu). Nu: "Cuvînt1?Cuvînt2.", ci "Cuvînt1? Cuvînt2.".

2) Se lasă un spaţiu înainte de paranteza deschisă şi, la fel, unul după paranteza închisă (e obligatoriu). Nu: "Cuvînt1(cuvînt2)cuvînt3", ci: "Cuvînt1 (cuvînt2) cuvînt3".

3) Dacă se folosește cratima (-) ca linioară de spaţiu, se lasă un spaţiu înainte şi după. Nu: "Eu cred-poate greşesc-că tu...", ci "Eu cred - poate greşesc - că tu...".

4) Cînd se folosesc ghilimelele, se lasă un spaţiu înainte de a le deschide şi unul după ce închiderea lor. Corect este: «cuvînt1 "text aici" cuvînt2» şi nu este corect: «cuvînt1 " text aici " cuvînt2».

5) Punctele de suspensie sînt 3: ... Nu "Cred că tu...........", ci "Cred că tu...". Ca şi după celelalte semne de punctuaţie, şi după punctele de suspensie se lasă un spaţiu, nu înaintea lor. Nu: "Cred că...Dar mai bine tac.", nici "Cred că ... Dar mai bine tac.", ci "Cred că... Dar mai bine tac."

6) Prescurtarea corectă de la "domnul" este "dl" (fără punct), iar de la "doamna", "d-na".

7) Nu se folosește nejustificat bara oblică / (slash). Ea semnifică fie alternativa: "bărbaţi şi/sau femei", fie distribuţia: "50.000 de lei/zi". În aceste cazuri, Nu se lasă niciodată spaţiu înainte şi după slash. Este, de asemenea, utilă în separarea versurilor citate în rînduri continue: "A fost odată ca-n poveşti / A fost ca niciodată, / Din rude mari, împărăteşti..." etc. În acest caz, se lasă cîte un spaţiu înainte şi după. Între strofe, se folosesc două bare: //.

8) Nu se folosesc mai multe semne de întrebare sau de exclamare, decît atunci cînd chiar vreţi să exprimaţi o indignare, etc. sau o stupoare deosebită. Altminteri, e copilăreşte. Nu: "El ce vrea???", ci "El ce vrea?".

9) Semnul = iese mai bine la calculator cu cîte un spaţiu înainte şi după (cînd nu e vorba de aritmetică; acolo nu e cazul: 7+2=9. Nu: "Ceva=Altceva", ci (preferabil): "Ceva = Altceva".

10) Nu se folosește linioara de jos ( _ , underscore) decît dacă ea face parte dintr-un URL, dintr-o adresă de web. Altminteri, ea n-are nici un rost, e de ajuns spaţiul, pur şi simplu.

11) Se încep propoziţiile/frazele cu literă mare (e aproape obligatoriu). Deci, nu: "...românește.nu vreți...", ci "...românește. Nu vreți..."

12) O mare confuzie se face cu verbul "a lua"; se desparte haotic cu cratimă "ia". De exemplu: "m-aș mira să i-a 10 milioane" este incorect. Dacă spunem "i-a făcut trepanaţie" forma scrisă este cea corectă, deoarece este perfectul compus al verbului "a face" (el a făcut [lui/ei] trepanație").

13) Cum se folosesc "decît" şi "doar"?
Mulţi consideră că folosirea lui "doar" şi a lui "decît" este la libera alegere a vorbitorului. În consecinţă, unii spun: "Am decît o sută de lei. Mă poţi împrumuta?" ori "Vreau decît să fiu ascultat". În aceste cazuri ar trebui, în fapt, folosit "doar": "Am doar o sută de lei" ori "Vreau doar să fiu ascultat".
De ce? Pentru că "decît" nu se poate folosi decît într-o construcţie negativă (aşa cum am făcut în propoziţia de faţă).
Uzitarea corectă a lui "decît" este - folosind exemplele de mai sus - următoarea:
"Nu am decît o sută de lei" ori "Nu vreau decît să fiu ascultat".

14) Nu amestecați normele în vigoare (cea actuală, conform DOOM 2, cu â în loc de î și sunt în loc de sînt) cu cele anterioare anului 1993. De regulă, fiecare preferă să scrie cum a învățat la școală (se acceptă ambele variante), eu fiind adeptul vechilor norme, dar sînt și cazuri în care mintea individului amestecă haotic cele două norme și iese SÂNT în loc de SÎNT sau SUNT, ceea ce e urît și demonstrează prostie crasă.

Dă-ți cu părerea

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Foarte interesant! Desi sunt in varsta, va citesc cu mare placere si interes. Am o mica interventie legata de ghilimele: În limba româna, ghilimelele sunt „ și ”, nu ambele, sub forma ” și tot ”.

      • Așa este, dar cu precizarea că ghilimelele românești nu arată ca niște apostrofuri, ci trebuie să semene oarecum cu numerele 99 (cele de la începutul textului), respectiv cu 66 (cele de la finalul textului). Așadar corect este să scriem „și“, nu „și”.
        De asemenea, cînd un text aflat între ghilimele conține o altă bucată de text aflată la rîndul ei între ghilimele, atunci corect este să utilizăm ghilimelele „franțuzești“ în acest mod:
        „text1 «text2» text1“.

      • Revin cu o corectură asupra observației anterioare. Eu țineam minte de la o emisiune de-a lui Pruteanu discuția despre forma corectă a grafiei ghilimelelor, iar el zicea că varianta corectă e 99 (ghilimelele de jos) și 66 (ghilimelele de sus). Însă adineaori am vrut să verific afirmația și am constatat că „Îndreptarul ortografic, ortoepic și de punctuaţie, ediția a V-a, 1995” reglementează forma corectă ca fiind 99, atît pentru ghilimelele de jos cît și pentru cele de sus.

  2. Util articolul! Aș face doar mențiunea că regula de la punctul 2 admite o excepție: nu se lasă spațiu înainte și după paranteză în cazul în care paranteza reprezintă o omisiune sau o adăugire la un cuvînt, cum ar fi a(ni)matoare, ca(ra)ntină etc.

      • Îmi permit să mai fac un comentariu referitor la punctul 14: decizia luată de Academie pe 17 februarie 1993 și concretizată printr-un comunicat (în dezprobarea lingviștilor din sală) este incorectă din orice punct de vedere, nu doar lingvistic, logic și etimologic, ci mai ales din punct de vedere legal, fiind lovită de nulitate, după cum arăta foarte clar profesorul Ștefan Cazimir în România Literară: http://www.romlit.ro/drag_academie (conform Constituției, unica autoritate legiuitoare a țării este Parlamentul, acesta putînd abilita Guvernul să emită ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice; deci pentru ca schimbările ortografice propuse de Academia Română în 1993 să devină obligatorii ar fi fost nevoie de o hotărîre a Guvernului, care nu a existat și pe care n-o pot substitui nici un fel de înștiințări sau communicate).
        Interesante și lămuritoare sînt și explicaţiile lui George Pruteanu: http://www.pruteanu.ro/103deceidini.htm.
        Eu nu pot decît să mă bucur că din ce în ce mai mulți își dau seama de abuzul comis asupra limbii române și revin la scrierea corectă cu „î din i” (editura Polirom își publică multe din cărți redactate astfel, iar în ultimii ani au revenit la scrierea corectă și Caţavencii, și Dilema Veche).

  3. Pingback: Un articol despre scrierea corectă –

  4. Pingback: Ziariştii lu’ Peşte de la Adevărul | Frustrări defulate