Lumea lui Bobses

  • Acasă
  • Linux
  • General
  • Open source
  • Tutoriale
  • Cărţi

BlueNote Communications, noul centru de certificare AWS în Iași

22/11/2017 By Bobses 3 comentarii

Scriam într-un alt articol despre Quartz Matrix Iași că a devenit partener cu Webassessor/Kryterion pentru certificările AWS, ceea ce însemna un mare avantaj pentru cei din zonă care doreau să susțină o certificare AWS la Iasi. În acel moment, Quartz Matrix era al patrulea centru din România în care se puteau susține certificări Amazon Web Services. Dar spre sfârșitul lui august 2017, cei de la Amazon s-au supărat pe Webassessor și au schimbat partenerul prin intermediul căruia se testau cunoștințele în vederea obținerii certificărilor AWS: noul partener este PSI.

Noul parteneriat al Amazon cu PSI a schimbat un pic situația centrelor de testare din România: din 4 centre (2 la București, unul la Cluj și unul la Iași), mai rămăseseră doar 2, ambele fiind la București. O veste proastă pentru noi, cei din Moldova - susținerea unei testări ar fi presupus deplasarea la București, ceea ce ar fi condus la cheltuieli suplimentare (avion, etc.) și mai mult timp pierdut pe drum.

Din discuțiile cu cei de la Quartz Matrix am înțeles că au început negocierile cu PSI pentru a deveni centru de testare AWS la Iași. Dar astea durează...

Din fericire, BlueNote Communications au fost mai rapizi și au devenit primii parteneri PSI la Iași, fiind, astfel, al treilea centru de testare din România (după cele două de la București), oricine putând susține un test în vederea obținerii unei certificări AWS în Iași:

Un singur minus pentru ei: chiar dacă am ajuns azi dimineață la adresa indicată, nu am fost sigur că sunt unde trebuie (pe clădirea lor nu scrie absolut nimic) până când nu am văzut o mașină în curte cu numărul BLU. În rest, nimic altceva de comentat: condiții ok, temperatura ideală în sala de testare, comportament profesionist al celor cu care am intrat în contact. Și da - tot azi am obținut și certificarea AWS Solutions Architect - Associate. 🙂

Programarea unui examen AWS se poate face aici.

Spor!

Distribuie:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email

Similare

Din categoria: General Etichete: Amazon, AWS, BlueNote Communications, certificare AWS, certificare IT, Quartz Matrix

Comentarii

  1. Adrian a zis

    23/11/2017 la ora 08:19

    Felicitari! Foarte tari certificarile astea de la Amazon! Ma intereseaz si pe mine. Cloudul este viitorul.
    Ce-ai folosit ca sa inveti? sau lucrezi cu AWS?

    Răspunde
    • Bobses a zis

      23/11/2017 la ora 08:27

      Mersi.
      Da, lucrez cu AWS, dar doar cu EC2 și S3 (cam atât). Am să scriu în zilele următoare un articol despre resursele folosite.

      Răspunde

Trackbacks

  1. Resurse necesare obținerii certificării AWS Solutions Architect - Associate | Lumea lui Bobses spune:
    30/11/2017 la 19:28

    […] În România sunt, în momentul actual, doar 3 centre de examinare AWS: 2 la București și unul la Iași. […]

    Răspunde

Dă-ți cu părerea Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Udemy.com Homepage 300x250

Articole recente

  • Înlăturarea protecției Adobe DRM a unei cărți electronice
  • 50 de ani...
  • Eforie Nord în 2019
  • Câteva cuvinte despre găzduirea web
  • 800 de cărți gratuite pentru iPad, Kindle și alte dispozitive

Comentarii recente

  • dan la 800 de carti electronice gratuite
  • Bobses la Transmed Expert Iaşi, o clinică medicală privată care trebuie evitată
  • Dumitras la Transmed Expert Iaşi, o clinică medicală privată care trebuie evitată
  • Bobses la 800 de carti electronice gratuite
  • Liviu la 800 de carti electronice gratuite

Caută

Categorii

Abonează-te la Blog via Email

Alătură-te celorlalți 622 de abonați

  • Contact
  • RSS

Arhivă

Copyright Bobses© 2021

loading Anulare
Articolul n-a fost trimis - verifică adresele tale de email!
Verificarea emailului a eșuat., te rog încearcă din nou
Regret, blogul tău nu poate partaja articole prin email.
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok